Contractele de împrumut sunt adesea tratate superficial, mai ales atunci când sunt încheiate între prieteni, rude, asociați sau parteneri de afaceri.
Se menționează suma, termenul de restituire și se consideră că documentul este suficient.
În realitate, problemele nu apar la momentul acordării împrumutului, când relațiile dintre părți sunt bune, ci la scadență, când banii sau bunurile nu mai sunt restituite.
Un contract de împrumut eficient nu trebuie doar să dovedească existența împrumutului. El trebuie să prevadă ce se întâmplă atunci când obligațiile nu sunt respectate și să permită creditorului să își recupereze creanța cât mai rapid.
1. Stabilirea corectă a tipului de împrumut
Primul element de protecție este chiar calificarea juridică a contractului.
Nu orice bun poate face obiectul aceluiași tip de împrumut.
Atunci când se predă o sumă de bani sau bunuri fungibile și consumptibile – produse, combustibil, cereale, materiale ori alte bunuri care pot fi înlocuite cu unele de aceeași natură și calitate – discutăm despre un împrumut de consumație. Împrumutatul devine proprietarul bunurilor primite și trebuie să restituie aceeași sumă ori aceeași cantitate de bunuri de aceeași natură și calitate.
Dacă se predă temporar un bun individual determinat – un autoturism, un utilaj, un laptop sau un spațiu – cu obligația restituirii exact a aceluiași bun, contractul este, juridic, un comodat, adică un împrumut de folosință.
Confuzia dintre cele două poate crea dificultăți privind obligațiile părților, riscul deteriorării și modalitatea de restituire.
Contractul trebuie să precizeze:
- natura juridică a împrumutului;
- suma sau bunurile predate;
- cantitatea, calitatea și caracteristicile bunurilor;
- dacă trebuie restituit același bun sau bunuri echivalente;
- cine suportă riscul pierderii ori al deteriorării.
Denumirea documentului este mai puțin importantă decât conținutul său, însă un contract redactat neclar poate genera interpretări și litigii inutile.
2. Dovada efectivă a predării banilor sau bunurilor
Una dintre cele mai frecvente vulnerabilități este lipsa dovezii că suma sau bunurile au fost efectiv predate.
Simpla existență a unui contract de împrumut poate să nu elimine toate discuțiile privind momentul predării, cuantumul sumei ori cantitatea bunurilor primite.
Contractul ar trebui să conțină o declarație expresă a împrumutatului, precum:
„Împrumutatul declară că a primit integral suma/bunurile care formează obiectul prezentului contract și recunoaște existența obligației de restituire.”
În cazul banilor, cea mai sigură variantă este transferul bancar, cu menționarea clară a explicației plății:
„Împrumut conform Contractului nr. … din data de …”
Pentru sumele predate în numerar este recomandată întocmirea unei chitanțe sau introducerea în contract a unei confirmări exprese de primire.
În cazul bunurilor, trebuie anexat un proces-verbal de predare-primire care să conțină:
- descrierea exactă;
- cantitatea și calitatea;
- seria, numărul de identificare sau alte elemente distinctive;
- starea bunurilor;
- fotografii, dacă acestea sunt relevante;
- data și locul predării.
Un contract fără dovada remiterii poate transforma o situație aparent simplă într-un litigiu privind însăși existența datoriei.
3. Scadența însoțită de o clauză de exigibilitate anticipată
Contractele obișnuite prevăd doar o dată finală de restituire. Este însă util să fie reglementate și situațiile în care creditorul poate solicita plata înainte de termen.
Aceasta este clauza de exigibilitate anticipată sau de declarare a scadenței anticipate.
Ea poate deveni aplicabilă atunci când:
- împrumutatul nu achită una sau mai multe rate;
- furnizează informații false privind situația sa financiară;
- devine insolvabil sau intră într-o procedură de insolvență;
- înstrăinează bunurile constituite drept garanție;
- refuză să completeze ori să mențină garanțiile asumate;
- folosește banii într-un alt scop decât cel convenit;
- diminuează, prin propria conduită, posibilitatea de recuperare a creanței.
Contractul trebuie să stabilească foarte clar:
- evenimentele care determină scadența anticipată;
- dacă este necesară o notificare;
- termenul acordat pentru remedierea situației;
- momentul de la care întreaga datorie devine exigibilă;
- dobânda sau penalitățile aplicabile după acest moment.
O formulare generală de tipul „creditorul poate solicita oricând banii” poate fi insuficientă sau poate anula, practic, beneficiul termenului acordat împrumutatului.
Clauza trebuie construită pe situații obiective, verificabile și proporționale cu riscul suportat de creditor.
4. Mecanismul exact de restituire și protecția valorii împrumutului
În lipsa unei prevederi contrare, atunci când împrumutul privește bani, împrumutatul restituie suma nominală primită, indiferent de variația valorii acesteia. Pentru celelalte bunuri fungibile, regula este restituirea aceleiași cantități și calități, indiferent de creșterea sau scăderea prețului lor. Părțile pot însă conveni un alt mecanism contractual.
Acest aspect este important mai ales în cazul:
- împrumuturilor acordate pe perioade lungi;
- sumelor acordate într-o anumită valută;
- bunurilor al căror preț fluctuează semnificativ;
- împrumuturilor acordate în tranșe;
- bunurilor care pot dispărea de pe piață sau își pot schimba standardele de calitate.
Contractul trebuie să prevadă:
- moneda în care se face restituirea;
- contul bancar al creditorului;
- cine suportă comisioanele bancare;
- cursul valutar aplicabil, dacă plata se face în altă monedă;
- cantitatea și standardul de calitate pentru bunurile restituite;
- modalitatea de evaluare, dacă restituirea în natură devine imposibilă;
- posibilitatea sau interdicția rambursării anticipate;
- ordinea în care se sting cheltuielile, dobânzile, penalitățile și debitul principal.
Pentru bunuri, poate fi utilă desemnarea unui expert independent sau stabilirea unei surse obiective de preț, în cazul în care restituirea în natură nu mai este posibilă.
Pentru bani, părțile pot introduce o clauză de actualizare sau indexare, dar aceasta trebuie redactată clar, astfel încât să nu mascheze o dobândă sau un cost nelegal.
5. Transformarea contractului într-un instrument real de recuperare
Un contract nu îl protejează complet pe creditor doar pentru că este semnat.
Întrebarea esențială este: ce poate face creditorul dacă împrumutatul nu restituie suma sau bunurile?
Potrivit Codului civil, contractul de împrumut de consumație încheiat în formă autentică sau printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă poate constitui titlu executoriu pentru obligația de restituire, la expirarea termenului. Înalta Curte a arătat că legea nu condiționează această calitate de înscrierea contractului într-un anumit registru public.
Din acest motiv, data certă sau forma autentică nu reprezintă simple formalități.
Ele pot face diferența dintre:
- declanșarea directă a executării silite, în condițiile legii; și
- introducerea mai întâi a unei acțiuni în instanță pentru obținerea unui titlu executoriu.
Protecția poate fi completată prin:
- fideiusiune, adică garantarea datoriei de către o altă persoană;
- ipotecă imobiliară;
- ipotecă mobiliară asupra unor bunuri, conturi sau creanțe;
- garanție personală acordată de asociat ori administrator;
- bilet la ordin, atunci când raportul juridic și calitatea părților permit utilizarea sa;
- interdicția diminuării sau înstrăinării garanțiilor fără acordul creditorului.
Dacă împrumutul este purtător de dobândă, contractul trebuie să distingă între dobânda remuneratorie – datorată pentru folosirea banilor până la scadență – și dobânda penalizatoare – datorată pentru întârzierea la plată. Dobânda convențională trebuie stabilită printr-un act scris.
În raporturile dintre persoane fizice care nu au legătură cu exploatarea unei întreprinderi, dobânda convențională nu poate depăși cu mai mult de 50% nivelul dobânzii legale aplicabile. O clauză care depășește limita legală este nulă.
Concluzie
Un contract bun de împrumut nu este cel care reglementează doar momentul în care banii sau bunurile sunt predate.
Este cel care răspunde, încă de la început, la întrebările dificile:
Ce se întâmplă dacă împrumutatul nu plătește? Cum se dovedește predarea? Cum este protejată valoarea împrumutului? Ce garanții există? Poate creditorul începe direct executarea silită?
Încrederea dintre părți nu trebuie să înlocuiască protecția juridică.
De cele mai multe ori, contractele nu sunt necesare pentru momentul în care relațiile funcționează, ci pentru momentul în care acestea încetează să mai funcționeze.
Materialul are caracter general și informativ. Conținutul concret al contractului trebuie adaptat naturii bunurilor, valorii împrumutului, calității părților și garanțiilor disponibile.
Ai nevoie de un contract de împrumut bine structurat?
În magazinul LegalHub găsești un model de contract de împrumut conceput pentru situațiile în care sunt împrumutate sume de bani sau bunuri, cu clauze privind predarea, restituirea, scadența, răspunderea și protecția creditorului.
Nu lăsa înțelegerea dintre părți la nivelul unei simple promisiuni.